Parintie Inspirata

Aceasta sectiune a website-ului isi propune sa scrie articole care sa inspire parintii in meseria deloc usoara de zi cu zi, si anume aceea de parinte.

PROCEDEZ CORECT IN RELATIA CU COPILUL MEU ?

Cred ca orice fiinta inteleapta care intelege ca lumea este guvernata de principii superioare si are caracter evolutiv s-a intrebat cel putin o data (mai ales de cand a devenit parinte) daca procedeaza corect in interactiunea cu cei din jur si mai cu seama cu copilul lui, daca nu cumva, neintentionat, ii stirbeste personalitatea si il limiteaza in alegerile pe care micutul/micuta le-ar putea face in viata? Nu cumva folosim inconstient prea multe automatisme in limbaj si le transmitem mostenire nedorita copiilor nostri? Ma intreb aceste lucruri zilnic si constat ca devin din ce in ce mai constienta de necesitatea eliminarii cuvintelor inutile in dialogul cu micutii mei. Am constatat ca noi, adultii, nu cunoastem neaparat mai multe despre Viata, ci numai am experimentat mai mult. Am inceput sa ii ascult mai atenta si sa invat de la ei.

Practica mea de parinte a doi copii imi spune ca oricate raspunsuri ti-ai da, intrebarea persista in timp deorece provocarile se schimba odata cu inaintarea in varsta a copilului.

Setea de raspunsuri m-a facut sa nu contenesc sa le caut atat la cei mai experimentati ca mine in meseria de parinte cat si la autori specializati in educarea copiilor.

Am inteles ca atunci cand se naste copilul este complet deschis in fata existentei. Treptat el isi pierde insa aceasta disponibilitate canalizandu-se pe o anumita directie. El se naste ca o fiinta multidimensionala, dar mai devreme sau mai tarziu este ghidat sa faca alegeri sub indrumarea in special a parintilor care il asista cu draga inima in speranta ca va deveni cineva.

Exista un proverb chinezesc care spune ca oamenii se nasc infiniti dar foarte putini dintre ei mor la fel. Desi cand ne nastem suntem intr-o stare de existenta pura si toate posibilitatile ne sunt deschise, mai tarziu, cand trecem in nefiinta, suntem numai medici, ingineri, profesori sau specialisti.

Am sa il citez mai jos pe Osho cu un paragraf care este foarte graitor pentru cei care rezoneaza cu acest mod de gandire si poate inspira parintii in abordarea dialogului cu micutii lor:

« Primul lucru pe care trebuie sa il intelegeti este ca atunci cand se naste, copilul nu are un ego. El nu stie cine este. Mintea sa este tabula rasa. Adultii sunt cei care incep sa scrie pe aceasta tabla goala….

Ei ii spun ca este un baietel sau o fetita, ca este crestin, musulman sau hindus, cuminte sau rau, inteligent sau prost. Adultii sunt cei care ii baga astfel de idei in cap - ca este frumos sau urat, ascultator sau neascultator, ca il iubesc sau nu, ca au nevoie de el sau nu… Un flux continuu de idei se revarsa astfel in mintea copilului. Ele se acumuleaza in constiinta lui. Oglinda se acopera cu praf, iar anumite idei tind sa devina foarte solid ancorate, prinzand radacini in fiinta sa. Pe scurt copilul incepe sa gandeasca cum este educat.

Incetul cu incetul, el uita complet ca a venit in aceasta lume ca un vid pur. Incepe sa creada, sa aiba convingeri. Iar atunci cand sunt mici, copiii sunt infinit de increzatori. Orice le spun adultii, ei cred, caci ii iubesc neconditionat. Ei nu cunosc inca indoiala sau suspiciunile. Cum i-ar putea ei suspecta pe adulti ? Doar sunt de o puritate absoluta, constiinta pura, iubire pura. De aceea, daca mama le spune ceva, ei o cred.

La ora actuala, psihologii afirma ca daca ii repeti la infinit ceva unei anumite persoane, ea va tinde sa devina una cu gandul respectiv. Omul devine ceea ce crede ca este. Mai bine zis ideea se inradacineaza extrem de profund in constiinta lui, conditionandu-l. Daca ii repeti in mod constant unui baietel ca e prost, el va deveni prost, pentru ca va incepe sa creada ca este astfel. Mai mult, va incepe sa se comporte prosteste. Altfel spus, isi va adapta comportamentul la noua idee in care crede. De vreme ce toata lumea din jur crede ca este prost, incepe si el sa creada acest lucru. Este foarte greu sa te crezi ceva, cand toata lumea din jur crede contrariul. Este aproape imposibil. Orice om are nevoie de suport.

Copilul nu are niciun astfel de suport. Tot ce poate face el este sa priveasca in jur, in ochii celorlalti. Acestia functioneaza ca o oglinda in care el isi poate recunoaste fata. De aceea, copiii cresc si devin frumosi sau urati, criminali sau sfinti, in functie de felul in care au fost conditionati »